LEGENDA ALBACULUI

Se spune că în vremuri îndepărtate, pe când localitatea Râul Mare cuprindea o zonă foarte întinsă (Albac, Scărişoara, Gârda, Vadu Moţilor, Horea), vâlvele pădurilor se întâlneau o dată pe an, în noaptea de Sânziene, pe dealul Cerbului (în centrul actualei comune Albac).

Dealul era acoperit cu o deasă pădure de brad şi, sub razele lunii, pădurea părea poleită în argint. Vâlvele au hotărât să numească acest loc „Ac alb”, după culoarea acelor de brad.

Aici îşi desfăşurau ele ritualurile anuale şi se încărcau cu noi puteri. Din locul în care se întâlneau, puteau fi văzute toate dealurile din jur, poleite şi ele în argintul acelor albe ale brazilor ce răspândeau în aer un îmbătător miros de tămâie. Şi, Doamne, cât de mult iubeau
ele aceste locuri! Câtă grijă aveau ca să nu pătrundă vreun duh rău prin pădurile lor. Mângâiau şi descântau fiecare brăduţ, ca să crească mare şi puternic şi să se înalţe spre cer, drept ca o lumânare.

După ani şi ani, într-o noapte de Sânziene, vâlvele s-au întâlnit ca de obicei în acelaşi loc, dar au adus şi o vâlvă tinerică, pentru a o iniţia în tainele pădurii. Era pentru prima oară când i se
permitea să calce pe aceste locuri şi frumoasei vâlve i s-a oprit respiraţia de încântare. Totul era mult mai frumos decât îşi închipuise ea. Ştia că suratele ei numiseră acest loc „Ac alb”, dar emoţionată peste măsură, a întrebat:

– Aici este Albac?

Vâlvele au zâmbit cu îngăduinţă, s-au privit o clipă, apoi a vorbit cea mai bătrână dintre ele:

– De acum vom numi acest loc Albac. De fapt, tânăra noastră soră n-a făcut altceva decât să inverseze Ac alb şi îmi place cum sună – Albac -.

Toate celelalte vâlve au fost de acord cu această schimbare, dar cea tânără a adăugat:

– De ce să numim Albac numai acest deal? De ce să nu dăm acest nume tuturor dealurilor din jur? Totul e atât de alb şi de curat!

– Aşa să fie! a spus vâlva cea bătrână. Aceasta a fost prima ta dorinţă şi o vom îndeplini fără a cârti.

Din acea noapte comuna Râul Mare s-a destrămat, acest loc primind numele de Albac, iar celelalte comune din jur şi-au primit numele mai târziu de la vâlvele munţilor, vâlvele pădurilor sau vâlvele băilor

(culeasă de la Budae Elisabeta – 90 de ani).